top of page

Ca intre prieteni, astrele vorbesc si sustin apele curate asumate


ree

Ziua Internationala a Prieteniei ne-a oferit o ocazie speciala pentru a interactiona cu prietenii apropiati, dar si cu cei pe care i-am avut alaturi in diverse perioade ale vietii. Astrele ne mai aduc uneori in peisaj persoane cu care am interactionat, astfel incat sa nu uitam sa apreciem oamenii, indiferent de rolul pe care l-au avut in viata noastra.

In cadrul proiectului „Ape curate asumate”, sustinut de Aqua Carpatica, invatam cum sa avem grija de apele noastre interioare, dar si de cele exterioare. Invatam cum sa le pastram cat mai curate.

Ne-am intalnit in acest sens cu tineri si copii din Bucuresti, in zona Arena Nationala, continuand astfel integrarea „copilului interior” si a emotiilor personale, pentru a ne recapata energia si bucuria de a trai.


ree


Cu mic, cu mare, cei prezenti in parc, pentru o mica plimbare sau pentru a face miscare , au avut ocazia sa se hidrateze corect. Au aflat mai multe despre apa si despre impactul astrelor asupra emotiilor. Au exersat o tehnica de respirateie simpla (4-7-8) pentru armonizare, cat si tehnica STOP-ului pentru prezenta, observarea stariilor interioare si mentinerea lor cat mai curate.


Aqua Carpatica ne-a sustinut printr-o informare corecta si o hidratare adecvata, atat a corpului fizic, cat si a starii de bine emotionale.

Asuma-ti si tu o mica parte de contributie pentru a pastra apele interioare cat mai curate!


Evenimentul lunar “APE CURATE ASUMATE” este organizat de Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).

 
 
 

1 Comment


Spinanga Casino https://spinanga.casinoconnexionfr.com/ est une plateforme de jeu en ligne qui offre une vaste sélection de plus de 4 000 jeux, incluant des machines à sous, des jeux de table et des options de croupiers en direct. Les nouveaux joueurs peuvent bénéficier d'un bonus de bienvenue attractif, incluant un bonus de 100 % jusqu'à 500 € et 200 tours gratuits, répartis sur les dix premiers jours suivant l'activation. Le site est accessible en français et est licencié par le gouvernement de Curaçao, garantissant un environnement de jeu sécurisé. Cependant, certains joueurs ont exprimé des préoccupations concernant les délais de retrait prolongés et la clarté des termes liés aux bonus. Par exemple, des utilisateurs ont signalé des problèmes de vérification de compte et des difficultés à…

Like
bottom of page