Prietenii autentici ai păsărilor şi arborilor armonizează visul interior cu mediul #focustogreenecol




Educatia verde este pentru noi toti o responsabilitate.

Actiunile de informare si de constientizare asupra mediului cu ocazia zilelor dedicate Păsărilor şi Arborilor (9-10 mai) au continuat in cadrul evenimentul “Focus to Green-Eco-life”, susținut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul ȋnconjurător şi viaţa verde a planetei.


Luni, 9 mai 2022, „Taina verde a Păsărilor şi Arborilor” le-a dezvaluit copiilor Gradinitei nr. 23, din Bucuresti, mai multe detalii despre contributia acestor elemente ale naturii asupra vietii noastre si despre ce putem face noi ca sa le protejam.


„Fiecare prescolar a avut de aceasta data ocazia sa deseneze propriul sau ecosistem, cu arbori si pasari, colorate asa cum le vede el. Cand armonizezi imaginea interioara cu ceea ce este in mediul exterior, atunci actionezi in directia potrivita, care va sustine viziunea ta.” – terapeut Ileana Vladut, care i-a ghidat pe cei mici.


“Nu vom salva tot ce ne-ar plăcea să salvăm, dar vom salva mai mult decât dacă n-am fi încercat deloc.” – Sir Peter Scott.


„Desi actiunile noastre constiente pot fi modeste, acestea sunt menite sa transmita un mesaj .

Ne dorim ca si tu sa fii mereu informat, astfel incat sa devii constient de importanta atitudinii personale fata de mediul inconjurator, de grija pentru reciclarea sustenabila si pastrarea curateniei elementelor ce sustin viata pe Pamant.


Evenimentul lunar “Focus to Green-ECO-Life”, sustinut de Aqua Carpatica, este organizat de Focus to Life (focustolife.ro), in parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).